OMS de Ziua Mondiala a Sanatatii: oricine trebuie sa aiba acces la serviciile de sanatate, oriunde s-ar afla pe glob, fara povara financiara

La fel ca in fiecare an din 1948 si pana azi, in data de 7 aprilie este sarbatorita Ziua Mondiala a Sanatatii. Incepand din anul 1950, manifestarea este desfasurata sub patronajul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Cu ocazia fiecarei aniversari, Organizatia isi propune sa aduca in centrul atentiei o tema de sanatate ce o preocupa in mod deosebit, anul acesta fiind dedicat “Universal Health Coverage: everyone, everywhere” – Acoperirea Universala cu Servicii de Sanatate (UHC).

La 71 de ani de la infiintare, mesajul OMS este simplu si direct: oricine trebuie sa aiba acces la serviciile de sanatate, oriunde s-ar afla pe glob, fara povara financiara. Initiativa Organizatiei este sustinuta prin numeroase studii, care arata ca tarile ce investesc in Acoperirea Universala cu Servicii de Sanatate fac o “investitie foarte valoroasa in capitalul uman“. Conform oficialilor OMS, accesul populatiei la o baza elementara de protectie medicala si financiara nu imbunatateste doar starea de sanatate si speranta de viata a individului, ci si “protejeaza natiunile de epidemii, reduce saracia si riscul de foamete, creeaza locuri de munca, stimuleaza cresterea economica si faciliteaza egalitatea intre sexe.

Cu toate ca in ultimii ani au fost inregistrate progrese in numeroase regiuni ale lumii, totusi astazi, conform statisticilor Organizatiei, cel putin jumatate din omenire sufera de pe urma lipsei serviciilor de sanatate. Printre cei mai afectati se numara cei 100 de milioane de oameni aflati sub limita de saracie, ce supravietuiesc cu un venit mai mic de 1,90 USD pe zi, si pentru care asistenta medicala este practic inaccesibila. Acestora li se adauga cele 800 de milioane – circa 12% din populatia globului – care sunt obligati sa cheltuie pentru sanatate minim zece procente din venitul familial.

In acest context, incepand cu aniversarea de azi, OMS va intretine interesul asupra UHC (Acoperirea Universala cu Servicii de Sanatate) printr-o serie de evenimente organizate pe intreaga durata a anului, organizand dezbateri regionale si globale asupra cailor prin care se poate asigura sanatatea pentru toti.

Pe termen lung, OMS isi propune ca pana in 2023 sa extinda acoperirea globala cu servicii de sanatate pentru cel putin un miliard de oameni.